Cristi Puiu: Recomand cărțile de mărturii din închisorile comuniste; trebuie reașezate în minte

Cristi Puiu: Recomand cărțile de mărturii din închisorile comuniste; trebuie reașezate în minte
Publicat: 18/02/2016, 15:43
Actualizat: 05/03/2017, 04:46

Cristi Puiu a participat, miercuri seară, la campania „Librar pentru o zi”, organizată de Librăria Bizantină din București, unde le-a recomandat cititorilor mai multe volume, respectiv: „Regele și cadavrul. Poveste despre biruință sufletului asupra răului”, de Heinrich Zimmer, „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață”, de Anita Nandriș-Cudla, „Bucureștii de altădată. 1878-1884 (vol. II”), de Constantin Bacalbașa, „București”, de Paul Morand, și „Tortură, pe înțelesul tuturor”, de Florin Constantin Pavlovici.

„Încep cumva cu stângul, pentru că e un fel de impostură, n-am fost niciodată librar, am fost doar și sunt în continuare consumator și cumpărător de cărți. Pe vremea lui Ceaușescu mi se întâmpla chiar să fur cărți sau să nu le dau înapoi, după ce le închiriam de la bibliotecă. Am o relație foarte specială cu cărțile. Nu sunt cel mai bun ambasador al acestor cărți, dar socotesc eu că aceste cărți nu prea sunt la vedere, nu pentra că n-ar fi editate – de pildă, cartea Anitei Nandriș despre deportarea în Siberia a ieșit în mai multe ediții -, ci pentru că aceste cărți sunt pitite în cotloanele librăriilor”, a declarat regizorul Cristi Puiu.

Cartea „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață”, de Anita Nandriș-Cudla, ar trebui citită de toată lumea, a spus Cristi Puiu, pentru că restituirea poveștilor trăite de deținuți trebuie să se reașeze în mintea românilor, fără obsesia martirajului, fără patetism și dramatism, ci frust, cu sinceritate brutală și spirit critic, așa cum au fost trăite.

Despre cartea „Tortura, pe înțelesul tuturor”, de Florin Constantin Pavlovici, Cristi Puiu a spus că este una dintre puținele care l-au pironit în ultimii ani, deoarece autorul dă seama cu luciditate și distanță critică despre experiențele odioase din închisoarea comunistă, inserând povești pilduitoare reale despre penitență și întemnițați, printre aceștia numărându-se și oameni de cultură. Cristi Puiu a amintit un pasaj din carte în care autorul asistă la aducerea în temniță a lui Alexandru Paleologu, despre cum ceilalți deținuți, împreună cu autorul, fost student la jurnalism, îl analizau înverșunați, pentru ca atunci când a fost eliberat să li se pară, scrie Florin Constantin Pavlovici, citat de Cristi Puiu, „ca la incendierea unei biblioteci”.

„Am descoperit-o relativ recent. Am cumpărat, după ce am citit-o, patruzeci de bucăți și le-am dat prietenilor, direct din depozit. În librăriile mari nu prea se găsește, pentru că publicul nu prea se bucură când se întâlnește cu lecturi de tipul asta. Zice librarul: «Pe oameni nu-i interesează, sunt prea triste, nu le dați să citească». E un autor pe care mi l-a prezentat un prieten profesor la antropologie (…) E o mare carte. Autorul e la o distanță egală față de colegii de detenție, față de torționari, e foarte critic, echilibrat, fără martiraj. Este o carte scrisă de autor la 63 de ani, după comunism, este povestea detenției, a fost arestat în ’59 și eliberat în ’63, când a fost amnistia”, a mai spus Cristi Puiu.

Totodată, Cristi Puiu a mărturisit că a cumpărat cartea lui Heinrich Zimmer „Regele și cadavrul. Poveste despre biruință sufletului asupra răului” pentru că l-a prins pe Gabriel Liiceanu, în anii 90, fugitiv, la televizor, vorbind despre carte: „Am citit-o și mi s-a întâmplat să am o altă perspectiva asupra lumii, să cred că o am”.

„Aș recomanda cărțile de mărturii din închisorile comuniste. Trebuie să le reașezăm în minte. Cred că e foarte important să o luăm de capăt cu întrebarea «Ce-i cu noi aici?»”, a precizat Cristi Puiu.

„Oamenii care au trecut prin închisorile comuniste sunt niște modele vii (…) Sunt niște oameni care ne-au lăsat mărturii. Sunt niște modele reperabile și ușor de extras din istorie, cu biografie. Din păcate, la vedere, în cele mai multe librării, se află cărți care ne racordează la cultură europeană. Cred că e important să nu uităm cine suntem. Argetoianu, Jeni Acterian, Jurnalul lui Gafencu, Sănătescu, Adriana Georgescu, toți autorii aceștia mi-au provocat o «prise de conscience». M-am dus și m-am înscris la PNȚ, mă duceam în Piața Universității și strigam «Jos comunismul». Ziceam: «Dacă vin comuniștii, să mă ia și pe mine». Trăiam în mitologia aia unde erai închis cu academicieni, personalități. Era vârsta eroismului. Când am ajuns în Elveția, la facultatea de film, ascultam Ioana Radu și Maria Tănase, citeam «Jurnalul fericirii» și plângeam. Era ca într-o telenovelă, îmi era dor de România”, a spus Cristi Puiu.

Totodată, regizorul a vorbit despre cărți asemănându-le cu borne care configurează un drum parcurs de om, cu biografia și percepția lui aparte asupra lumii. Cristi Puiu devora literatură în perioada școlii, fapt care l-a transformat într-un adolescent răzvrătit, căruia îi displăcea disciplina și etica din școală, după cum a mărturisit regizorul.

„Am rămas repetent în clasa a XII-a, pentru că nu mă duceam la școală, stăteam acasă și citeam. Nu vreau să bravez cu treburi de felul «dom”le ce deștept eram eu». Citeam fără metodă. Am crescut într-o familie pasionată de literatură. Maică-mea citea, aveam în bibliotecă în jur de 800 de cărți, adică erau ale mamei, pe care mai târziu eu le-am vândut. Le vindeam pe ale ei și le cumpărăm pe ale mele. Biblioteca a început să se mute din sufragerie la mine în cameră. Mama avea multe cărți în colecția «Romanul de dragoste». Mama a fost învățătoare la o școală specială și au ajuns la noi în casă tot felul de manuale pentru școlile speciale. Țin minte că voiam să mă fac doctor, ca taică-miu, așa mi-l închipuiam eu, deși el lucra în administrația spitalului Colentina, planificator principal, o funcție obscură, avea totuși halat alb pe umeri. Iar în clasa a III-a știam pe dinafară manualul de anatomie de clasa a șaptea pentru școlile speciale. Relația mea cu cărțile a început atunci, am încercat să găsesc o formulă, să nu mă duc așa, câine sur la vânătoare, să nu aleg cărțile după cotor, după culoarea cărții și s-a nimerit să dau de-o carte, «Istoria literaturii universale», manual pentru clasele de istorie-filologie”, a povestit Cristi Puiu.

Acesta și-a amintit și momentul în care l-a descoperit pe scriitorul argentinian Jorge Luis Borges.

„La liceu am dat peste Borges, un prieten pictor, Matei Șerban, mi-a făcut cunoștință cu Borges și cu toată mitologia, cu mitul Borges. Țin minte că mi-a dat o carte publicată la Cartea Românească, mă interesa grafica, mi-a rămas în minte coperta «Cărții de nisip». Și când am citit-o, am scos pe o foaie A4 toți autorii la care trimite Borges, că să-i citesc apoi (…) Cărțile au rămas că niște pietre pe care calci pentru a traversa un pârâu, o baltă, ăsta a fost criteriul nemărturisit, inconștient, misterios, pentru a ajunge pe partea cealaltă. Nu știu ce înseamnă partea cealaltă, dar cărțile m-au ajutat”, a mai spus Cristi Puiu.

Întrebat de publicul prezent la Librăria Bizantină ce carte nu ar vinde niciodată și dacă, de pildă, ar vinde „Capitalul”, de Karl Marx, Cristi Puiu a răspuns că aceste publicații controversate trebuie citite, pentru ca ulterior cititorul să decanteze semnificația ideilor și consecințele materializării în istoria reală a teoriilor filosofice.

„Karl Marx aș vinde, pentru că mi se pare că oamenii speculează la nesfârșit, anapoda și foarte puțini au citit și foarte puțini înțeleg despre ce e vorba. Discuția asta am avut-o mai bolovănos și mai împiedicat când eram la școală în Elveția și franceză mea era destul de șubredă la ora aceea. Am făcut școala la Geneva, unde majoritatea profesorilor erau șaizecioptiști, Baba Cool se cheamă ei, fumau joint-uri, erau relaxați, discuții de stânga, eu veneam din România, din Piața Universității. Ei susțineau că la noi comunismul a fost prost aplicat, iar eu m-am dus cu «Manifestul partidului comunist» și le-am arătat unde scrie negru pe alb, unde există instigare la crimă și la violență. Cred că oamenii ar trebui să citească”, a spus Cristi Puiu.

Totodată, Cristi Puiu a povestit că a trăit într-o familie săracă, fapt pentru care purta teniși iarna, iar când era adolescent fabula că își va cumpăra o sută de perechi de pantofi, astfel încât, adult fiind, cumpără obiecte în mod compulsiv. „La fel mi se întâmplă și cu cărțile, devalizez librăriile câteodată. Vin acasă ca Moș Crăciun, mă uit la ele ca la niște jucării”, a explicat regizorul.

Pe de altă parte, Cristi Puiu a destăinuit că are în vedere să facă un film despre pușcăriile comuniste, dar că un astfel de proiect implică o stare de conștiență dezbărată de aroganța unui autor de film care spune o poveste reală despre detenție, într-o notă tragică, melodramatică, „de stors lacrimile spectatorului”.

„Mă gândesc să fac un film despre detenția comunistă, dar fără să cad în capcană melodramei. Trebuie să fie o restituire corectă a acestor întâmplări. Eu am fost de curând la Sighet și am plâns. Acolo există celulele unde au murit Gheorghe Brătianu și Iuliu Maniu. E cutremurător, dar nu pentru efecte ieftine patriotice (…) Acum, de pildă, vreau să fac un film care să se petreacă în ’44 sau la începutul secolului. Subiectul mă obligă să caut un conac, am găsit, dar sunt în ruină, azi (miercuri, n.r.) am fost la Rătești, la conacul lui Gheorghe Brătianu. Un bibliotecar de acolo mi-a povestit despre familia Brătianu, despre cum a murit Brătianu în celulă, iar eu, am zis mai devreme, am fost acolo, la Sighet, unde a murit Gheorghe Brătianu”, a precizat Cristi Puiu.

Biografia și vârstele succesive prin care trece omul nu implică neapărat o înțelepțire progresivă, iar fiecare obiect artistic trebuie perceput cu neprihănirea minții, fără preconcepții trufașe și cu smerenie, în viziunea regizorului Cristi Puiu.

„Întrebarea cine deține adevărul, tânărul sau bătrânul, e o păcăleală. Fiecare vârstă are adevărul ei. Noi suntem învățați să credem că avem un ascendent față de o etapă deja parcursă a vieții, totul în lume, credem noi, se bazează pe o relație cauzală, ne blocăm în mărunțișuri. Ne petrecem cea mai mare partea a vieții cu mărunțișuri și inutilități. Cred că trebuie să ne păstrăm un soi de virginitate, trebuie să fii perceptiv, nu trebuie să acorzi importanță în primul rând autorului, ci cărții. Întâlnirea cu autorul trebuie să se petreacă după întâlnirea cu cartea”, a concluzionat Cristi Puiu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...